tocmai m-am intors de la UPU (Unitatea Primire Urgente) a spitalului Judetean. Nici nu stiu cu ce sa incep, e prima data cand ma duc in calitate de pacient si sper si ultima. Dar cum am ajuns acolo?
Azi-noapte pe la 3 eu ma tavaleam prin pat cu o durere insuportabila de stomac si burta. Ca tot romanul tembel am zis ca trece si asa m-am chinuit pana dimineata la 6 cand mi-a bagat mama pe gat o pastila. La 7, viteaza din fire, m-am imbracat sa merg la munca, inutil sa spun ca mi-a lut 5 min sa-mi iau sosetele si inca 20 sa ma imbrac, nu puteam sa ma depalsez decat cu corpul la 90 de grade si cu o mana pe stomac. Am iesit pe usa si mi-am dat seama dupa primii 10 pasi ca nu am cum sa jung la munca (lucrez la naiba in praznic si mai trebuie sa merg si pe jos de unde ma lasa autobuzul) si chiar daca ajung nu o sa pot sa stau de durere. M-am tarat pana la statie, am luat primul autobuz si am mers la medicul de familie, acolo ghinion, se renova cabinetul, stiu lucky me :D Imi venea sa plang de nervi, durere, disperare, dar am reusit sa ajung si unde se mutase. (adica la 20 de case de unde stau eu, ce bine ca am mers pana in statie si cu autobuzul degeaba) Acolo am cedat un pic psihic pt ca durerea era din ce in ce mai insuportabila. Nestiind sigur daca nu am apendicita doamna doctor m-a trimis la urgente la Sitalul Judetean. Am luat taxiul si am ajuns la UPU, acolo m-au trimis la triat, mi-au luat tensiunea si au inceput sa ma consulte, adica sa ma apese intr-un mod barbar pe burta desi io tresaream la orice atingere si imi curgeam lacrimi din ochi fara sa le pot controla. Bomboana de pe coliva era ca ma intrebau daca ma doare, de parca nu era evident. Nestiind nici ei ce am s-au gandit sa-mi faca niste calmante dupa care m-au trimis sa stau cumintica pe bancuta afara. Dupa injectie lucrurile s-au inrautatit mie fiindu-mi din ce in ce mai rau, plus ca pozitia era infiorator de inconfortabila, m-as fi intins pe jos, as fi plecat numai sa inceteze durerea. Asta a fost momentul cand am inceput sa dau telefoane, pt ca disperarea era mare si nici nu ma mai baga nimeni in seama. Pana sa vina intaririle, un doctor din spital prieten de familie, m-am dus la o asistenta si i-am spus ca mie chiar nu imi e bine si daca poate sa faca ceva. Am intrat din nou in unitatea cu paturi si acolo repriza a doua de tortura. Dupa apasari repetate pe stomacul si burta mea pe care le simteam ca o rana deschisa pe care torni spirt, tot nu ajunsesera la o concluzie. Intre timp a venit prietenul meu doctor si lucrurile au inceput sa se miste, m-au trimis la ecograf, mi-au luat sange. Dar tot nu-mi zicea nimeni nimic, habar nu aveam ce am, de rau si speriata ce eram nu am inteles la ecograf ca abdominal nu am nimic si am crezut ca au confirmat diagnosticul de apendicita. Va dati seama ca m-a apucat disperarea, ma vedeam disecata pe masa de operatie, imi imaginam ca nu o sa mai trezesc din anestezie, tin sa mentionez ca in astfel de cazuri sunt "fff optimista". Intr-un final dupa 3 ore de asteptare a venit si chirurgul sa ma consulte. Ii multumesc omului pentru profesionalismul de care a dat dovada, mi-a vorbit atat de frumos, de calm, de clar, nu mi-a brutalizat burta, probabil se citea pe fata mea alba durerea si spaima. Dupa ce m-a consultat mi-a spus ca nu am apendicita dar ca nu stie sigur ce am, probabil ceva de la mancare. Imi venea sa-l pup de fericire, sa zburd pe acolo, cu toata durerea pe care inca o mai simteam.
Cam asta a fost experienta mea traumatizanta de la UPU, bine ca am scapat de acolo, pt ca daca mai vedeam multi oameni accidentati, batrani suferinzi si copii care plangeau dupa parinti aveam nevoie si de consiliere psihologica. Nu vreau sa comentez despre modul in care am fost trata sau despre conditiile de acolo, singurul lucru pe care vreau sa il mentionez e ca e ca oamenii aia merita mai multi bani decat primesc, multi mai multi.
Momentan inca ma mai doare stomacul, dupa ce am studiat un pic pe internet am ajuns la concluzia ca am facut o ocluzie intestinala, pentru ca am mancat cu viteza luminii ieri. Sper sa-mi treaca pentru ca nu e deloc placut si nu as vrea sa ma intorc la spital.
